Macedonenii merg miercuri la urne pentru alegerile parlamentare și al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care se așteaptă ca opoziția de dreapta să câștige teren în fața unui partid de guvernământ care nu a reușit să facă progrese în negocierile de aderare la UE sau să elimine corupția, transmite agenția Reuters.
Nu au fost publicate sondaje de opinie înaintea votului, dar rezultatele peste așteptări ale partidului de opoziție VMRO-DPMNE în primul tur al alegerilor prezidențiale de luna trecută sugerează că alegătorii sunt frustrați de social-democrații aflați la putere.
Potrivit analiștilor, o revenire a extremei drepte ar putea încetini negocierile de aderare la UE și ar putea complica relațiile cu Grecia și Bulgaria, membre ale blocului.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 19:00.
Macedonia de Nord s-a alăturat NATO în 2020, dar discuțiile privind aderarea la UE au făcut puține progrese, în principal din cauza opoziției Greciei și Bulgariei.