Lista completă a specialităților poate fi accesată AICI. La dispoziția viitorilor studenți sunt puse 46 de universități cu peste 100 de domenii de studiu.
Autoritățile de la București au aprobat metodologiile ce reglementează admiterea tinerilor din Republica Moldova în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018. În raport cu anul precedent, metodologia de școlarizare în învățământul superior are câteva elemente noi. În acest an candidații au ocazia să aplice pentru un număr nelimitat de universități, domenii și specializari, iar pentru depunerea dosarelor nu va mai fi nevoie de deplasare.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Educației din România, au fost reduse costurile de timp sau deplasare pentru depunerea dosarelor de candidatură, fiind aprobate următoarele modalități: electronic (pe o adresă de e-mail stabilită de instituția de învățământ superior), prin poștă pe adresa universităților, la târgurile educaţionale organizate pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit legislaţiei în vigoare și la sediile extensiunilor universitare care funcționează pe teritoriul Republicii Moldova. Mai multe informații puteți citi AICI.