/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Cu gunoi la Parlament. Producătorii locali nu vor reducerea taxei ecologice

missing
29 iunie 2017, ora 20:34

Nemulțumirea vine după ce deputații au decis sp micșoreze taxa ecologică cu până la 40% pentru cei care importă produse ambalate deja, cum ar fi conservele, și doar cu până la 20% în cazul producătorilor locali care sunt nevoiți să importe ambalajul. Manifestanții susțin că proiectul de lege, pe care însă președintele Dodon nu l-a acceptat și l-a trimis la reexaminare, ar provoca pierderi la bugetul de stat. Respectiv, aceștia cer ca modificările să fie anulate.

„Dacă înainte colectau între 250-300 de mln de lei anual pentru această plată ecologică, conform calculelor producătorilor, anual vor fi înregistrate pierderi la bugetul de stat în valoare de 100-150 de mln de lei”, menționează Vitali Crupenencov, reprezentant asociația „APIAMA”.

De altă părere sunt reprezentanții Asociației Investitorilor Străini, care au menționat într-un comunicat că modificările „sunt binevenite pentru îmbunătățirea climatului investițional în Republica Moldova”.

„Investitorii străini consideră nefondate și speculative intențiile oponenților acestor amendamente. Menținerea nejustificată la nivel legislativ a taxelor ecologice mărite pentru importul mărfurilor de o anumită categorie, stimulează concurența neloială, întrucât „filtrele/barierele tarifare”, crează avantaje economice pentru anumiți producători locali”, se arată în comunicat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram