Un doctor a fost ucis iar alte cinci persoane au fost grav rănite în urma focurilor de armă trase vineri într-un spital din Bronx, a indicat primarul orașului New York, Bill de Blasio, transmite Agerpres.

Trăgătorul aflat la originea împușcăturilor, el însuși doctor și fost angajat al spitalului, s-a sinucis, a precizat primarul, fără a evoca o posibilă motivație a gestului acestuia.

Șeful poliției new-yorkeze, James O’Neill, a declarat la rândul său că o femeie medic a murit iar bilanțul indică șase răniți în total — cinci, grav, iar cel de-al șaselea este rănit la picior.

Incidentul a avut loc puțin înainte de ora locală 15,00 (19,00 GMT) la Bronx Lebanon Hospital, un mare spital din acest cartier aflat în nordul New-Yorkului.

Trăgătorul a fost găsit mort la etajul al 17-lea al spitalului, „decedat aparent în urma unei răni provocate chiar de el”, a explicat șeful poliției.

Femeia medic moartă a fost descoperită nu departe de atacator.

Acesta, a cărui identitate nu a fost confirmată la acest moment, a părut să acționeze din motive legate de fostul său loc de muncă din spital.

„Nu este vorba de un act de terorism, ci mai degrabă de un incident legat de serviciu”, a subliniat De Blasio.

Foto: AP

Foto: AP

Foto: AP Photo/Joseph Frederick

Foto: AP Photo/Michael Noble

Foto: NBC 4 New York via AP

Foto: AP Photo/Mary Altaffer