În urma controalelor efectuate de Agenția pentru Siguranța Alimentelor, s-a stabilit că 6 unităţi comerciale activează în lipsa autorizaţiei sanitar-veterinare, alte 7 magazine nu dispun de certificate de înregistrare, 21 de unităţi comerciale nu aveau actele care ar atesta proveniența produselor, iar în 8 magazine alimentare au fost descoperite produse cu termen de valabilitate expirat.

Printre alte nereguli atesatate în timpul controlului sunt: lipsa Registrului de reclamaţii, nerespectarea condiţiilor de păstrare a produselor şi de igienă.

Cea mai gravă stare de lucruri a fost înregistrată la un depozit pentru produse alimentare de pe strada Armenească. Aici au fost depistate 1431,7 kilograme de produse fără acte de provenienţă, cu termen de valabilitate expirat, printre care 402,1 kg de arahide, 701,4 kg de amestec de condimente 133,3 kg de peşte sărat, 79,6 kg de fulgi de cereale, 7 kg de usturoi în ulei, 12 kg de icre artificiale şi alte alimente. Toate produsele neconforme vor fi nimicite.

De menţionat că în urma controalelor efectuate, inspectorii Direcţiei municipale au întocmit 21 de procese verbale, care vor fi examinate la şedinţa Comisiei din cadrul Direcţiei pentru a stabili mărimea amenzii aplicate în fiecare caz aparte.

În următoarele zile inspectorii ANSA vor vizita şi alte unităţi comerciale din capitală, controlului fiind supuse timp de o lună, toate centrele de comerţ cu produse alimentare.