Cei care suferă de Alzheimer și de depresie vor primi, în premiera, medicamente compensate. Ce-i drept, acestea nu vor fi achitate în întregime de stat, ci doar în proporție de 30 la suta. Compensat va fi și un medicament care reduce din durerea bolnavilor de cancer. Pacienții urmează a fi anunțați de medicii de familie, spune ministerul Sănătății. Oamenii de rând spun însă ca, de cele mai multe ori, doctorii evită să le prescrie medicamente gratuite.

În lista celor 12 medicamente compensate se regăsesc două preparate pentru persoanele care suferă de boala Alzheimer și de depresie. În cazul bolnavilor de cancer va fi compensat, în proporție de 70 la sută, medicamentul care le reduce cât de cât din durere.

„Îndemn guvernul să facă o compensație de 100 de % la medicamente plus o grupă garantată pe viață”, ne-a spus una din paciente.

Oamenii care suferă de cancer spun că sunt nevoiți să cheltuie o avere pentru preparate. „În Moscova – 150 de mii de lei. De la noi cumpăr foarte rar medicamente, cheltuiesc în jur de 1000 de lei”, ne-a declarat un al pacient.

„Nu chiar mult, dar în jurul la 3.000 de le cheltui”, a mai declarat un pacient.

În lista medicamentelor compensate, prezentată astăzi de cei de la Sănătate, se mai regăsesc și trei preparate care vor fi eliberate gratuit. Acestea sunt destinate pentru tratarea fibrozei chistice, epidermolizei buloase și infecțiilor respiratorii acute la copii. Ministerul Sănătății susține ca medicii de familie sunt cei care vor anunță pacienții despre noile modificări. De partea cealaltă, pacientii afirma că, deseori, medicii nu le spun despre medicamentele care pot fi primite gratuit sau la preș redus.

Pentru acest an, pentru tratamentele compensate au fost planificate peste 522 de milioane de lei. Până în momentul de față, a fost valorificata aproape jumătate din această sumă.