/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Plahotniuc se laudă în SUA: „Într-un an și jumătate am pus în aplicare reforme pe care alte guvernări nu le-au făcut nici într-un mandat întreg”

missing
12 iulie 2017, ora 09:34

Liderul democrat s-a lăudat că actuala guvernare este ferm angajată pe calea reformelor, care au drept scop modernizarea țării. În acest sens, Plahotniuc a menționat că una dintre primele măsuri luate de actuala guvernare a fost asumarea unei Foi de parcurs, în colaborare cu partenerii europeni, document care a inclus o serie de reforme ambițioase.

Potrivit președintelui PDM, prin aplicarea acestor reforme s-au realizat progrese în mai multe domenii, iar acestea au fost deja apreciate de partenerii externi ai Republicii Moldova. „Am reușit, într-un an și jumătate, să punem în aplicare reforme pe care alte guvernări nu au reușit să le facă nici într-un mandat întreg. Datorită acestor măsuri, am reușit să stabilizăm țara și să creștem economia, iar aceste lucruri au fost privite pozitiv de partenerii noștri externi, dar și de instituțiile financiare internaționale”, a declarat Vlad Plahotniuc.

De asemenea, președintele PDM a apreciat programele dezvoltate de PNUD în țara noastră, dar și profesionalismul echipei PNUD din Moldova, condusă de Dafina Gercheva, pledând totodată pentru consolidarea acestor programe.

Despre importanța proiectelor comune cu PNUD a vorbit și ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, care a arătat că Republica Moldova este interesată în dezvoltarea unor programe comune pe platforma Departamentului Instituțiilor Penitenciare din țara noastră. El a subliniat buna colaborare cu această organizație în procesul de elaborare a strategiei de reformare a justiției, dezvoltare a Institutului Național de Justiție, dar și în domeniul apărării drepturilor omului, de exemplu, în privința incluziunii persoanelor cu dizabilități și prevenirea discriminării.

Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a menționat interesul țării noastre în sprijinirea noului proiect de eficientizare energetică. “Vrem să reducem costurile la energie. Proiectul este elaborat în parteneriat cu PNUD și Banca Europeană de Investiții și presupune eficientizarea consumului energetic atât în sectorul public, cât și cel rezidențial”, a spus Vitalie Iurcu.

Amintim că președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, efectuează, în perioada 10-12 iulie 2017, o vizită în Statele Unite ale Americii, la New York, cu ocazia întrunirii Consiliului Internaționalei Socialiste.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram