/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

A trecut înot Prutul pentru a-și vizita sora la Galați. Un tânăr din Moldova a fost reținut

13 iulie 2017, ora 15:24

În data de 12 iulie, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au observat cu ajutorul aparaturii care funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii de frontieră Vlădeşti, județul Galați, în apropierea digului de protecţie al râului Prut, o persoană de sex masculin a cărei prezenţă în zonă nu era justificată.

În cel mai scurt timp o patrulă din cadrul aceluiași sector s-a deplasat în zonă, ocazie cu care a stabilit că persoana în cauză nu avea asupra sa niciun document de identitate şi nici bagaje.

Din cercetările efectuate şi din declaraţiile persoanei, poliţiştii de frontieră au constatat că este vorba despre un cetăţean din Republica Moldova, Oleg B., în vârstă de 30 ani, care a trecut înot râul Prut cu intenţia de a-şi vizita sora, domiciliată pe raza judeţului Galaţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară, prin trecere ilegală a frontierei de stat a României.

În baza acordurilor încheiate între România şi Republica Moldova, la finalizarea cercetărilor tânărul va fi predat autorităţilor de graniţă ale statului vecin.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram