/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 807: Atac în Rusia și lupte grele la Harkov! ISW avertizează Moldova, iar Finlanda anunță soluția de pace

Dodon îl invită pe Lukașenco în Moldova. Despre ce au discutat cei doi șefi de stat

missing
14 iulie 2017, ora 11:52

„Am remarcat dezvoltarea consecventă a dialogului interstatal între Moldova şi Belarus la nivel de conducere. Am apreciat înalt cooperarea constructivă şi atenţia pe care o acordă conducerea Belarusului dezvoltării relaţiilor bilaterale. Ne-am amintit cu plăcere discuţia deschisă şi sinceră pe care am avut-o la 14 aprilie, la Bişkek.
Am subliniat că noi, cei din Moldova, preţuim relaţiile tradiţionale cu Belarus şi sîntem dispuşi să menţinem pe viitor caracterul lor stabil şi eficient”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Președintele Moldovei și-a exprimat disponibilitatea pentru valorificarea potenţialului existent în domeniul colaborării comercial-economice şi asigurarea unei traiectorii de creştere stabilă a comerțului bilateral: „Am exprimat părţii belaruse recunoştinţă pentru interesul faţă de mărfurile producătorilor agricoli moldoveni, menționînd că mizăm pe continuarea politicii autorităţilor belaruse privind accesul produselor moldoveneşti pe piaţa lor internă. Salutăm consolidarea cooperării interregionale, în special dintre Autonomia Găgăuză şi regiunea Moghiliov din Belarus. În acest sens fiind preconizată semnarea unor documente de cooperare la nivel de administraţii raionale din Moldova şi Belarus”.

Pe lângă întâlnirea cu șeful statului Belarus, Igor Dodon s-a familiariza cu activitatea mai multor întreprinderi-lider din sfera industriei și cea agrară a țării. Dodon a avut și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești din Belarus și a participat la deschiderea ediției a XXVI-a a Festivalului Internațional „Slaveanski Bazar” de la Vitebsk.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram