După ce au făcut mare tamtam in presa când au anunțat că sunt gata să renunțe la imunitatea parlamentară, proiectul de lege a fost retras din Parlamentul. De vină ar fi opoziția care nu ar fi susținut documentul în lectură finală, iar termenul de examinare a expirat. Opoziția are însă o altă explicație: Democrații și-au făcut doar PR.

„Când deputații de la putere vor anularea imunității, controlând toate instituțiile de drept, asta este un fel de pregătire pentru filarea opoziției. Dar de ce au făcut-o, dacă tot a fost retras? Pentru PR numai”, a spuus Oleg Reidman, vicepreședintele fracțiunii PCRM.

„Atunci când PDM de fapt controlează tot statul, chiar este perfid să vorbești. Controlul în procuratura generală, în sistemul judecătoresc, sigur că ei n-au nevoie la moment. Și este un jos de PR evident”, a mai menționat Iurie Țap, deputat PLDM.

Alți parlamentari sunt de părere că prin acest proiect democrații ar fi încercat să distragă atenția publică de la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea.

„Eu nu văd plusul acestui proiect. Mai degrabă a fost o acțiune de sustragere a atenției publice. Uitați-vă că atunci când a fost înaintat primăvara erau proteste, mai multe proiecte importante”, este de părere Grigore Novac, deputat PSRM.

Deși printre autorii proiectului se numără și liberalii, atunci când aceștia făceau parte din majoritatea parlamentară, noutatea că documentul a fost retras din Parlament i-au luat prin surprindere.

„Nu știu. N-am fost contactat să fiu întrebat. Eu sunt unul din semnatarii acestui proiect. Cu regret, democrații nu se prea consultă cu liberalii, mai ales acum, când nu mai suntem la guvernare. Inițiativa noastră a fost sinceră, dar soarta de mai departe, ce au făcut democrații, asta este”, a declarat Valerian Bejan, deputat PL.

De partea cealaltă, democrații neagă acuzațiile și spun că documentul a fost retras din cauza că a expirat perioada de un an de la înregistrarea proiectului în Parlament. Totodata, aceștia mai dau vina și pe opoziție care nu ar fi susținut renunțarea la imunitate. Deputatul PD, Sergiu Sârbu, a declarat ca a expediat Curții Constituționale un amendament prin care a cerut prelungirea termenului de examinare. Dacă răspunsul va fi negativ, nu exclude aceasta inițiativă va fi reinițiata.

„Nu înțeleg de ce opoziția se zbate atâta pentru această imunitate, ei sunt cei care ne-au blocat pe noi. Spun că democrații controlează instituțiile de drept și de asta nu văd sens”
, a spus Sergiu Sârbu, secretar fracțiunea PDM.

Proiectul de lege privind anularea imunității parlamentare a fost înregistrat în aprilie 2016, după ce democrații l-au anunțat mai întâi public. Deși a fost votat în prima lectură acesta nu a mai ajuns să fie examinat repetat. Pentru aprobarea în lectură finală ar fi fost necesare voturile a 68 de deputați. Potrivit Constituției, aleșii poporului nu pot fi reținuți, precheziționați sau trimiși în judecată fără permisiunea Parlamentului.