/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Optmart SRL: Părerea unei directoare de școală despre plățile neformale

missing
15 iulie 2017, ora 22:26

Pe parcursul emisiunii femeile au pus în discuție mai multe aspecte ale educației din Republica Moldova, printre care s-a enumerat și problema corupției în școli și a plăților neformale pe care, de obicei, părinții sunt nevoiți să le plătească.

Dincolo de situația din țară, Nadia Cristea se arată convinsă că în sistemul nostru educațional mai există cadre didactice demne care își fac munca cu dăruire.

„Am fost învinuiți de faptul că suntem corupți, că noi, directorii, suntem baronii care ne-am permis să ne facem masă și casă, nu este corect să fim etichetați astfel. Nu toată lumea merge în pedagogie să ceară, să fure. În orice domeniu, dacă am încerca să-i căutăm, am găsit tot oameni din aceștia. Misiunea mass-mediei ar fi să ridice nivelul și prestigiul acestei profesii. Noi mereu vorbim despre partea de bani, nu e adevărat. Sunt importanți și banii, dar eu am colegi care lucrează cu 2.300 de lei și sunt tineri specialiști, dar ei plătesc chiria 120 de euro. Și eu vreau enorm de mult ca ei să rămână în învățământ, pentru că sunt foarte buni și noi avem nevoie de ei”, a spus aceasta.

De la această afirmație, prezentatoarele au început a vorbi despre plățile neformale și despre fondurile și contribuțiile părinților în școli.

„Ar putea fi un fond, dar cum să gândim ca să nu se ajungă la corupție și la cerere?”, s-a întrebat Angela Stafii.

În legătura cu acest subiect, directoarea școlii consideră că ajutorul părinților este necesar și că fără ei multe lucruri nu s-ar fi reușit în școli.

„Este un principiu benevol și la noi există. Eu am fost în Republică de atâtea ori și, credeți-mă, lucrează lume de calitate și lucrează lume cu dăruire. Taxele neformale sunt. Orice școală, în toată lumea, este ajutată de comunitate. Este firesc ca comunitatea să își aducă contribuția la întreținere. Mereu le spun părinților că, datorită vouă, în fiecare clasă există LED-uri. Vorbind despre aceste organizații ale părinților, s-au încercat diverse controale care să stabilească o ordine și este adevărat, mie îmi lipește spusa de la Minister și de la guvernanți: „Oameni buni, avem nevoie de ajutorul dumneavoastră și vă mulțumim pentru ceea ce faceți”, părinților. Pentru că noi avem nevoie de acest ajutor. El este un leu, doi, zece, atât cât este posibil”, a ținut să explice Nadia Cristea.

Pe lângă acest subiect, s-a mai pus în discuție și problema WC-urilor nesanitare din școli, dar și posibilitatea copiilor de a fi ei înșiși și de a se putea implica anume în domeniile cu care aceștia rezonează.

Una din concluziile la care au ajuns cele patru prezentatoare este că profesorii din instituțiile noastre de învățământ ar trebui să zâmbească mai des și să încerce să construiască o relație de prietenie cu elevii.

Varianta integrală a emisiunii este disponibilă mai sus.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram