În perioada 11-19 iulie, în orașul Vitebsk din Belarus are loc concursul internațional de talente „Sloveanskii Bazar”. Unul dintre reprezentanții Moldovei la acest concurs este Daniel Șveț, care, deși nu a reușit să se califice în finală, a reușit să aducă o melodie în limba româna pe scena marelui festival, publicul fiind încântat.

Pentru concurs Daniel a ales să cânte piesa trupei Akord „Mă doare”. „Eu din păcate nu am trecut în finală și desigur îmi pare rău de asta, dar nu regret nicio picătură, fiindcă ceea ce am obținut eu la acest concurs deja este un trofeu grandios pentru mine, mă refer la prietenii pe care i-am obținut aici, experiența memorabilă și simțul unui adevărat artist, eu am cântat piesa trupei Akord – Mă doare (vă mulțumesc pentru așa o piesă adâncă cu un sens extrem de veridic) și ne uitând la faptul că piesa este în limba română, publicul a reacționat fermecător și cred că au înțeles ce am vrut să transmit prin această piesă”, a scris interpretul post eveniment.

În cadrul concursului, din Republica Moldova participă, în diferite categorii: câştigătoarea mai multor concursuri internaţionale, eleva cl. a VI-a de la Liceul „Ciprian Porumbescu”, Maria Cazarinov, precum şi ansamblul coregrafic din or. Cimișlia „Europa”.

Amintim că, la ceremonia oficială de deschidere a festivalului „Slaveanskii Bazar” a participat și președintele țării Igor Dodon.