Locul Irinei Mizdrenco, deputata socialistă care a decedat zilele trecute, ar putea fi ocupat în Parlament de fostul polițist, Petru Corduneanu. Acesta a devenit cunoscut opiniei publice după ce a figurat în dosarele legate de violentele din 7 aprilie, dar și pentru că a făcut liderii unor ONG-uri „râsuri și lepădături”.

Serviciul de presă al socialiștilor a declarat că în legătură cu mandatul lui Corduneanu urmează să se expună Curtea Constituțională și a refuzat să ne ofere numărul acestuia de telefon.

Petru Corduneanu, cel care a ocupat mai mulți ani la rând funcții înalte în cadrul ministerului de Interne, ar putea deveni deputat în Parlament, după ce în acest weekend a decedat deputata socialistă, Irina Mizdrenco. Acesta, în prezent consilier municipal din partea PSRM, este următorul pe lista socialiștilor la alegerile parlamentare.

Totuși, mandatul acestuia urmează să fie validat de Curtea Constituțională. Astăzi, Ziarul de Gardă a realizat o investigație despre dosarul penal în care Petru Corduneanu a figurat în calitate de inculpat, în urma evenimentelor din 7 aprilie.

El a fost acuzat de Valentina Cușnir, pe atunci deputată în Parlament, că a bătut-o. Recent, Curtea Supremă de Justiție l-a achitat. Acesta nu a fost singurul scandal în care a fost implicat actualul consilier socialist. În 2008, Corduneanu i-a numit pe niște protestatari râsuri și lepădături.

Solicitat de TV8, serviciul de presă al PSRM a declarat că nu oferă comentarii și așteaptă ca mandatul să fie validat de Înalta Curte. Nu am reușit să-l găsim pe Corduneanu pentru reacții, întrucât ofițerul de presă al socialiștilor a refuzat să ne ofere numărul său de telefon.