/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și un copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Ghimpu susține că lui Chirtoacă i-a fost intentat dosar pentru a fi înlăturat de la Primărie

19 iulie 2017, ora 15:05

Mihai Ghimpu a spus că scopul intentării acestui dosar a fost de a-l înlătura pe Dorin Chirtoacă de la controlul asupra Primăriei Chișinău. În acest context, Președintele PL a analizat toate probele prezentate de procurori în dosarul lui Doorin Chitoacă și le-a calificat drept „probe zero”.

1. Declarațiile lui Grozavu și Gamrețchi
Potrivit lui Mihai Ghimpu, principalele probe care au servit pentru reținerea lui Chirtoacă au fost declarațiile viceprimarului Nistor Grozavu și a șefului de la Transporturi Igor Gamrețchi: „Aceste așa-zise declarații au apărut în urma arestărilor, nu în 2015 când a fost pornit dosarul. Declarația lui Gamrețchi nu poate fi considerată ca probă pentru că el este principalul învinuit. Declarația lui Grozavu că a primit indicația de la Primar, a fost făcută după valul de arestări, nu în 2015 când a fost deschis dosarul. Grozavu era împuternicit de CMC să semneze acest contract nu de primar”, a declarat Mihai Ghimpu.

2. Certificatul de urbanism
Pentru ca acest declarații să fie credibile, Ghimpu spune că la dosar a fost anexat ca probă certificatul de urbanism.
„Certificatul este semnat de Grozavu, Didenco și Carpov. Acest certificat nu are semnătura lui Chirtoacă. Sunt alte zeci și sute de certificate de urbanism care au semnătura primarului, dar acesta NU. Mai mult, el a apărut în urma demersului lui Gamrețchi către Grozavu. Primarul a luat cunoștință cu el aproape peste trei luni”.

3. Fotografia din Germania
O altă probă la dosar este o fotografie făcută în Germania în care apare primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, cu un motan în brațe. „Motanul e al familiei surorii lui Gamrețchi. Sora lui Gamrețchi are un băiat. Firma vizată în dosar cu cele 26% e pusă pe numele băiatului. Ei au dus drept probă această poză făcută în 2014, când primarul împreună cu alți colegi au fost în delegație în Germania. Reiese că motanul Șura va fi martor care va da depoziții la judecată că Dorin Chirtoacă s-a înțeles cu stăpânul lui să împartă firma în jumate”, a subliniat Ghimpu.

4. Înlăturarea avocaților
În opinia lui Mihai Gimpu înlăturarea avocaților este principala dovadă a faptului că dosarul este unul politic. „Este cea mai gravă încălcare și e o dovadă clară că e un dosar politic. Cei vinovați Grozavu și Gamrețchi sunt la libertate, dar Dorin Chirtoacă e în arest la domiciliu. Scopul a fost să-l îndepărteze ca să pună mâna pe Primărie. Ați văzut deja că proiectele vin din altă parte”, a conchis Președintele PL .

Amintim că, cei doi avocați ai lui Chirtoacă, Gheorghe Malic și Tatiana Iovu au fost înlăturați din proces. Pe data de 25 mai, după 4 ore de percheziții în biroul său de la Primărie și aproape 2 ore de percheziții în locuința sa, edilul fost reținut de CNA. La 14 iunie primarul Dorin Chirtoacă a primit încă 25 de zile de arest la domiciliu după ce a fost învinuit în dosarul parcărilor cu plată din Capitală.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram