/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/ Victimele accidentului din Cernăuți au fost aduse acasă de către SMURD

19 iulie 2017, ora 09:25

Pe parcursul drumului starea acestora a fost monitorizată de către o echipa de medici și paramedici. Ambulanța a ajuns la Chișinău la ora 04:25 minute, iar pacienții au fost preluați de către un grup de medici din cadrul Institutului de Medicină Urgentă.

Bărbații, unul de 36 și altul de 45 de ani, au fost internați în secția ortopedie, cu diverse traumatisme.
„Pacienții sunt în stare stabilă, sunt internați în secție și acum se așteaptă să se rezolve cazul. Sunt sub suparveghere si se decide când și în ce modalitate vor fi operați”, a declarat Liviu Volintir, medic coordonator DCMU.

Pe parcursul drumului oamenii nu au suportat complicații, iar începând cu ziua de astăzi, aceștia își vor continua tratamentul la spital. Amintim că, aceste persoane au suportat traumatisme după ce un autobusul în care se aflau, s-a ciocnit violent cu un microbuz în apropiere de orașul Cernăuți, Ucraina.În total, în urma accidentului au avut de suferit 20 de moldoveni din cei 56 care se aflau în autocarul implicat în impact. Trei dintre ei s-au ales cu răni mai grave, fiind îngrijiți inițial într-un spital din Cernăuți. O persoana s-ar fi externat între timp. Autocarul se întorcea la Chișinău din Germania.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram