„Proiectul a menținut în totalitate conceptul propus de mine, care prevede: menținerea pragului electoral de 6% pentru partide de accedere în Parlament; desfășurarea alegerilor pe circumscripții într-un singur tur; alegerea deputaților pe circumscripții speciale regiunea Transnistreană; mandate de deputat pentru diaspora. În ce privește numărul secțiilor de votare în diasporă a fost inclus un criteriu suplimentar pe care îl promovăm încă din 2015 și anume – numărul persoanelor care se află, muncesc sau sunt stabilite permanent în țara în care urmează să fie deschise aceste secții de votare”, a menționat Igor Dodon.
Președintele a mai felicitat Partidul Socialiștilor și a menționat că în anul 2011, această inițiativă a fost inclusă în programul Partidului Socialiștilor, în fruntea căruia s-a aflat Dodon până la investirea sa în funcția de Președinte.
Șeful statului a mai subliniat că la elaborarea proiectului de lege s-a ținut cont de solicitarea unei mari părți a populației țării care dorește o reformă politică reală și echidistantă.