Așa ceva mai rar vezi! Un avion a aterizat printre mașini pe o autostradă din Statele Unite. Imaginile impresionante au fost surprinse de camera de bord a unei mașini ce trecea prin zonă.

Șoferul unui automobil a filmat cum un avion se apropie de sol și aterizează printre mașini, chiar în fața lui. Aeronava a mers mai multe secunde pe șosea, a trecut pe sub un pod, apoi a oprit pe margine.

Pilotul avionului a povestit că zbura din New York spre New Jersey și a aterizat forțat din cauza unor probleme tehnice. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma acestui incident.