/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

A murit unul din actorii din faimosul film „Singur acasă“. A fost găsit într-un hotel

22 iulie 2017, ora 19:14

Actorul a fost găsit mort într-o cameră de hotel unde se recupera după o operaţie suferită la spate. Moartea actorului a fost confirmată de autorităţi.

Actorul ar fi fost găsit mort într-o cameră de hotel din California de către una dintre menajere. Heard ar fi suferit miercuri o “intervenţie chirurgicala minoră la spate” şi se afla la hotel pentru recuperare. Un reprezentant al Departamentului de Poliţie din Palo Alto a declarat pentru revista People: “Vă pot confirma că agenţii noştri s-au deplasat împreună cu reprezentanţi ai pompierilor la un hotel din oraşul nostru ieri în cazul unei persoane care necesita ajutor medical. S-a constatat decesul. Deşi în curs de investigaţie, această moarte nu este considerată suspectă la acest moment.”

Heard a mai jucat în “Cat People,” “After Hours,” “Big,” “Beaches,” “Gladiator,” şi în seriale de televiziune precum “Miami Vice” şi “The Sopranos,” pentru care a primit o nominalizare la premiile Emmy.

Câştigător al unui premiu Obieînainte de a se lansa la Hollywood, Heard a devenit cunoscut în anii 1970 datorită rolului său din “Chilly Scenes of Winter”, urmat de roluri principale în “Heart Beat”, unde l-a jucat pe scriitorul american Jack Kerouac, şi în filmul din 1981 “Cutter’s Way”, withunde a interpretat rolul unui veteran al războiului din Vietnam, adept al teoriilor conspiraţiei. Deşi nu a avut mare succes la lansare, filmul a câştigat ulterior reputaţia unei pelicule clasice.

Născut în Washington, D.C., Heard a început să joace în producţii pe Broadway. Primul său rol major a fost în comedia romantică “Chilly Scenes of Winter”, în 1979.

Alte roluri memorabile sunt cel din “Cutter’s Way,” rolul amantului Nastassjiei Kinski din filmul remake din anul 1983 “Cat People,” şi rolul din “C.H.U.D.” , din 1984.

În filmul “After Hours” al lui Martin Scorsese, a jucat rolul barmanului Tom Schorr. Alte filme în care a jucat din aceeaşi perioadă sunt “The Trip to Bountiful,” “Heaven Help Us” şi “The Milagro Beanfield War.”

Heard era însurat cu actriţa Margot Kidder şi avea un fiu dintr-o relaţie anterioară cu actriţa Melissa Leo. În urma sa mai rămân un alt fiu şi o fiică dintr-o căsătorie anterioară.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram