Un lot de uniforme și accesorii militare, fără acte de proveniență, au fost identificate și ridicate la frontieră de către SIS, Serviciul Vama și PCCOCS. Echipamentul militar urma să ajungă la elemente diversioniste ale căror zonă de operare cuprinde spaţiul european, în special regiunea Balcani.

Acţiunea a avut loc la ieşire din Republica Moldova, în punctul de trecere Leuşeni. Lotul de marfă a fost identificat într-un autocar specializat în transportarea coletelor spre Europa.

Urmare a verificării mijlocului de transport a fost stabilit că, în afară de uniforme militare, lotul mai conţinea căşti, veste tactice, ceasuri, lanterne şi produse alimentare în ambalaj militar, toate cu inscripţii în limba rusă. Persoanele care însoţeau coletele nu au putut argumenta provenienţa echipamentului şi destinaţia acestuia.

Investigaţiile prealabile denotă că uniformele şi accesoriile militare au fost fabricate în Federaţia Rusă şi introduse pe teritoriul ţării din regiunea transnistreană. În cadrul cercetărilor a fost stabilit că acestea urmau să ajungă în Bratislava, Republica Slovacă. Este verificată versiunea vânzării echipamentului militar din depozitele de armament ale fostei armate a 14-a.

De menţionat că, asemenea cazuri au mai avut loc în perioada 2014-2015, atunci când Serviciul de Informaţii şi Securitate de comun cu Procuratura Generală au reţinut loturi de echipament şi armament din regiunea transnistreană.

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a dispus pornirea urmăririi penale. Cazul este cercetat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate.

Foto: sis.md

Foto: sis.md

Foto: sis.md