Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1005: Drone nord-coreene „Made in USA” și amenințările lui Lukașenko. Putin anulează datoriile soldaților

Dosarul Chirtoacă: Procurorul a înaintat un demers de suspendare din funcție a Primarului General

missing
27 iulie 2017, ora 15:54

UpDate: La cererea avocatului lui Dorin Chirtoacă, instanța a admis amânarea ședinței pentru mâine la ora 9:15, unde se va purcede la examinarea demersului procurorului cu privire la suspendarea din funcție a edilului capitalei.

Dorin Chirtoacă: „Eu nu am de gând să pășesc pragul instituției până nu se dă verdictul final. Eu am demnitatea mea. Suspendarea nici nu e necesară”.

UpDate: Cererea de recuzare înaintată de Dorin Chirtoacă privind retragerea judecătorului Silvia Gribu a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Dosarul a revenit din nou pe masa judecătorului. Presei i-a interzis să asiste la procesul de examinare a demersului.

UpDate: Dorin Chirtoacă, împreună cu avocatul său, au înaintat o cerere de recuzare a judecătorului care este acum examinată cu ușile închise. Dacă aceasta va fi aprobată, judecătorul Silvia Girbu va fi schimbat.

Anterior, procurorul a înaintat demersul către Consiliul Municipal al Chișinăului, iar acum l-a înaintat și în instanță. În ședința de astăzi, urmează să se expună ambele părți în ceea ce privește retragerea din funcție a edilului capitalei.

„Dosarul a ajuns aici prin minciună. Doamna procuror, care a apărut pe neprins de veste, în condițiile în care procurorul de caz a dispărut, ne-a anunțat că dosarul a fost trimis în judecată ieri. Dintr-o ședință preliminară, dintr-o dată, s-a hotărât ca într-o oră să fie judecați toți 10 ani de activitate. Cu 20 de minute înainte a fost alocat un avocat din oficiu. Brusc procuratura s-a trezit că nu e de competența CMC, dar a instanței de judecată”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Primarul susține că nu a primit citație pentru această ședință și că era pregătit pentru o ședință pe data de 31 iulie.

„Graba aceasta arată clar că e presiune asupra doamnei judecător. Mulțumesc că procesul este public, sper să fie public până la capăt, dar presiunile deja se văd. Indiferent de soluția care va fi în acest dosar, este cert că dumnealor deja pregătesc alte dosare pentru felul unu, doi, desert. Acesta este un aperitiv. Ce e curios este că în acest dosar făptașii apar ca martori, iar ordinea examinării lucrurilor e complet inversată”, a mai adăugat edilul.

Avocații lui Chirtoacă, Tatiana Iovu și Gheorghe Malic nu sunt prezenți din motiv că primul este la un alt proces, iar cel din urmă nu se află în țară. În acest context, lui Chirtoacă i-a fost investit un avocat din oficiu. Primarul a spus că avocata sa, Tatiana Iovu, avea planificată o ședință din timp, iar în contextul în care despre ședința de astăzi au fost anunțați ieri, nu a putut veni.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.