/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Imagini șocante de la tribunalul din Moscova unde s-au făcut schimb de focuri

missing
02 august 2017, ora 19:00

Cinci inculpați se întorceau de la ședința de judecată, desfășurata într-un tribunal regional din Moscova. Aceștia au intrat în lift, fiind escortați de doi gardieni. În timp ce se deplasau cu ascensorul, au atacat ofițerii și i-au deposedat de arme. La etajul trei au ieșit, însă ghinionul lor a fost că au dat nas în nas cu o altă escortă care însoțea niște acuzați într-un alt proces de judecată.

În timpul schimburilor de focuri, trei membri ai grupării criminale au murit pe loc, iar al patrulea a decedat la spital. Inculpații sunt acuzați că fac parte dintr-un grup criminal cu numele GTA, nume inspirat dintr-un joc pentru calculator. Procurorii susțin ca organizația este responsabilă pentru o serie de furturi de vehicule, care, în mai multe cazuri, au implicat și uciderea proprietarilor automobilelor. Grupul, format din 11 oameni originari din fosta Uniune Sovietică și din Asia Centrală, mai este acuzat și de comiterea a 17 crime, acte de banditism și alte infracțiuni grave.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram