/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

„Eu, Popa Nichifor, ce am fost judecat pentru politică pe 10 ani...” MAI a donat o placă de parchet din 1949 cu mesajul unui deținut politic

09 august 2017, ora 08:15

Acţiunea a fost organizată ca urmare a descoperirii făcute în perioada anului 2015, în timpul reparaţiei sediului MAI. Atunci a fost descoperită o placă de parchet, pe partea interioară a căreia era scris următorul mesaj: „1949, 28 iulie. Eu, Popa Nichifor, ce am fost judecat pentru politică pe 10 ani şi am pus aici parchetul”.

Deşi la nivel oficial era impusă grafia chirilică, acest mesaj este scris cu grafie latină, fiind ascuns sub parchet pentru a nu fi depistat la acel moment.

Astfel, urmare a investigaţiilor și activităților de cercetare suplimentare, demarate în cadrul arhivelor MAI, Serviciului de Arhivă de Stat şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, s-a stabilit că împreună cu Popa Nichifor Ştefan au mai fost condamnate alte patru persoane pentru acţiuni contra regimului sovietic pe un termen de 10 ani, cu confiscarea averii.

Prin urmare, exponatul cu o valoare morală și istorică a fost transmis Muzeului Național de Istorie. Acesta urmează a fi expus în sala cu referire la deportări şi represiuni politice, la care vor avea acces toate categoriile de vizitatori ai Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram