/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Au pus mână de la mână. Procurorii și-au donat o parte din salarii pentru medicamentele copiilor bolnavi de cancer

missing
11 august 2017, ora 18:03

Mihai are 8 ani, dar deja a ajuns pentru a doua oară pe patul de spital. Asta pentru că, după patru ani de viață normală, boala a revenit. Numai că de data aceasta, organismul lui a dat reacții adverse la vechile preparate. Tatăl băiatului spune că a încercat, dar fără succes, să cumpere alte preparate. Din fericire, acestea s-au regăsit în lotul donat de procurori.

„E o surpriză pentru mine, fiindcă de mult timp deja caut. E imposibil, fiindcă peste hotare fără rețetă nu-l poți cumpăra, chiar dacă ai bani. Nimeni nu ți-l dă, nu se vinde în farmacii”, spune tatăl băiatului.

Nu a fost simplu nici pentru procurori să facă rost de aceste medicamente vitale. Au așteptat aproape trei luni, până au găsit agentul economic dispus să le aducă în Moldova.

„Acei agenți economici care dispun de autorizarea pentru importul medicamentelor în țară nu sunt receptivi. Interesul comercial prevalează”, a declarat Mariana Gornea, Șef de Secție, Procuratura Generală.

Autoritățile spun că sunt destul de frecvente cazurile când agenții economici refuză să participe la licitații, pe motiv că nu sunt atractive economic. În astfel de cazuri, autoritățile sunt cele care trebuie să caute antreprenorii.

„Noi nu lăsam copiii fără aceste medicamente. Facem convorbiri cu agenții economici, îi invităm pe cei mai mari, care aduc medicamentele în țară”, a spus Liliana Iașan, viceministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

La această acțiune caritabilă au participat financiar peste 600 de procurori. Autoritățile spun că din banii economisiți vor procura alte medicamente.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram