/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

/VIDEO/ Polițistul care ar fi violat minora de la Orhei a primit 30 de zile de arest

missing
11 august 2017, ora 18:51

Ajuns în fața judecătoriei, acesta a fost scos din mașină cu fața-n jos, acoperindu-și capul cu o glugă. Trei foști colegi-polițiști l-au însoțit până în sala de judecată. El a refuzat să ne spună dacă regretă sau nu cele întâmplate sau dacă își recunoaște vina.

După mai bine de o oră de audieri acesta a fost trimis în izolator pentru 30 de zile. Avocatul suspectului a spus că clientul său se declară nevinovat și că va contesta decizia instanței.

„După studiere socotim că nu au fost temeiurile pentru arestul preventive al clientului, noi pledăm nevinovați”, menționează Vitalie Lazări, avocat.

De cealaltă parte, procurorul se declara mulțumit de decizia instanței și spune că în acest dosar încă sunt colectate probe.

„La moment urmărirea penală este la etapa incipientă. Urmează ca organele de ordin, adică Procuratura raionului Orhei să acumuleze și să administreze toate probele”, susține Vasile Oanța, procuror.

Prezent la un eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Orhei, șeful IGP, Alexandru Pînzari, a fost solicitat să-și expună punctul de vedere pe marginea acestui subiect.

„Știți foarte bine că este pornită o cauză penală și în privința acestui polițist urmează să se expună urmărirea penală prin intermediul procuraturii”, a declarat șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pînzari.

Colegii de breaslă au evitat sa critice acțiunile fostului coleg: „Consider că prin fapta dată polițistul a denigrat imaginea poliției fapt pentru ce a fost concediat”.

De partea cealaltă, orheienii au vorbit cu dispreț maxim despre acțiunile polițistului suspect și au menționat că, având asemenea colaboratori, Poliția își merită locul de la urmă în topul încrederii populației.

Dacă va fi găsit vinovat de viol și complicitate la violul minorei, polițistul, aflat acum în arest preventiv, va face până la 12 ani de închisoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram