Proaspătul Campion Mondial la judo, conaționalul nostru Eugen Matveiciuc, a fost întâmpinat cu ovații la aeroportul din Chișinău. Zeci de susținători i-au scandat numele și i-au oferit flori după ce acesta a reprezentat cu demnitate Republica Moldova la campionatul mondial de judo, desfășurat în Santiago de Chille.

La Aeroport au venit să-l întâmpine zeci de susținători, care îi scandau numele cu mândrie. S-a întâmplat după ce sportivul nostru a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Judo pentru cadeți, desfășurat în Chille. Până a ajunge la performanța notorie, Eugen Matveiciuc a învins adversari din Brazilia, Armenia, Canada, Tadjikistan și, în finală, Argentina.

Imnul Republicii Moldova a răsunat în America de Sud. Acum două săptămâni, conaționalul nostru a înregistrat o altă performanță notorie pentru Moldova, după ce s-a întors cu argint de la Festivalul Olimpic al Tineretului European.