/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

/VIDEO/ Noi detalii în cazul băiatului de 11 ani care ar fi fost omorât de tatăl său

missing
15 august 2017, ora 18:55

Potrivit ziarului Expresul după ce a fost bătut, băiatul a zăcut la pat timp de două zile, timp în care tatăl a interzis să fie chemată ambulanța sau să fie undeva dus copilul. Prin urmare, pe 14 august, după două zile, chemați la fața locului medicii de la urgență au constat moartea adolescentului și au anunțat poliția.

Expresul relatează că în această familie mai cresc două fetițe, una de 11 ani, care este geamăn cu băiatul și cealaltă cu doi ani mai mare. Directoarea gimnaziului „Gaudeamus” din Petrești, Parascovia Bernic, spune că băiatul era un copil activ și deștept. „Se vedea pe la ore că e mai activ decât surioara lui geamănă, el răspundea mereu, erau într-o clasă iar el parcă mai plin de viață. Am vorbit și cu diriginta lor din clasele primare, spune că nu s-a plâns vreodată copiii de violență în familie, sau poate ascundeau, Dumnezeu știe. Noi suntem încă în șoc”, ne spune directoarea.

Primarul satului Petrești, Serghei Gorea, spune că întreaga localitate este șocată de acest caz. „Nu erau o familie social vulnerabilă, ambii părinți lucrau, financiar nu o duceau cel mai rău, iar copiii, puteau să-i întrețină. Nimeni nu poate să-și dea seama ce a fost în capul acestui om și mai ales în mintea acestei mame”, a menționat primarul.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram