Moarte cumplită pentru trei fetițe din Romania. Mama lor, care se presupune că era însărcinată, s-a aruncat cu ele în fața trenului în apropiere de București. Toate au decedat pe loc. Femeia a lăsat un bilet de adio, spun anchetatorii. Mecanicul, care a avut nevoie de consiliere psihologica, a declarat ca nu a putut evita impactul și că gestul femeii era previzibil pentru ca el a tras semnalele acustice, dar femeia nu a reacționat.

„Îmi pare rău, nu mai suportam suferința”, a scris femeia în mesajul de adio găsit în buzunar de către anchetatori. De asemenea, din primele informaţii a reieşit că femeia era însărcinată, iar cele trei fetițe cu care s-a aruncat înnaintea trenului aveau 3, 8 și respectiv 10 ani.

Fratele victimei și soția acestuia spun că nu avea probleme în familie. „Nu avea probleme căci bărbatul ei e foarte bun, un bărbat ca el nici nu se mai poate”, susține cumnata femeii.

Tragicul eveniment s-a produs în această dimineață. Nici rudele, nici vecinii familiei nu-și pot explica ce s-ar fi întâmplat cu femeia de a recurs la un asemenea gest cumplit. Mama femeii care a fost călcată de tren le-ar fi spus polițiștilor că una dintre problemele cu care se confrunta această familie era legată de o posibilă problemă de sănătate a copilului de 10 ani.

Potrivit presei de peste Prut, mecanicul, care a avut un șoc puternic, nu putea să evite impactul pentru că în regiune se circulă cu peste 100 de kilometri la oră, iar el ar fi tras semnalele acustice dar a sesizat o intenție din partea femeii. Anchetatorii examinează mai multe versiuni inclusiv sinuciderea. Cazul a șocat întreaga Românie.

Ministerul Transporturilor a decis formarea unei celule de criza după accidentul feroviar iar traficul feroviar între București și Constanța a fost complet blocat timp de aproape 3 ore.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!