/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Expert Grup, despre Legea Cetățeniei: Ar putea duce la suspendarea regimului fără vize cu UE

missing
18 august 2017, ora 11:24

Potrivit autorilor modificarea legii cetățeniei s-a făcut cu abateri semnificative de la principiile transparenței decizionale. Lipsesc dovezi atât privind organizarea de către comisiile parlamentare a consultărilor publice, cât și despre eventualelor rezultate ale acestor consultări. „Atât în procesul de amendare a legii privind cetățenia, cât și în cel de elaborare a Regulamentului cu privire la regulile de acordare a cetățeniei prin investiție nu s-a făcut o evaluare asupra implicațiilor macroeconomice ale unui asemenea program”, se arată textul publicației.

Experții mai explică că sectoarele strategice de investiții menționate în ambele documente nu corespund cu obiectivele de dezvoltare economică a țării și nici nu presupun careva impedimente în vederea realizării investițiilor în lipsa cetățeniei. Totodată, mecanismul de acordare a cetățeniei prin investiții conține multiple neajunsuri și abateri de la standardele anti-corupție, care pot afecta ordinea publică a țării, iar prin consecință pot duce inclusiv la suspendarea regimului fără vize cu UE pentru toți cetățenii moldoveni.

În concluzie experții consideră inoportună promovarea mai departe a mecanismului de acordare a cetățeniei prin investiție, cel puțin în forma în care este prezentat la moment. „Atât timp cât nu există o justificară economică clară asupra nevoii acordării cetățeniei unor potențiali investitori străini, considerăm că mediul politic nu trebuie să se lanseze în programe caracteristice paradisurilor fiscale, care în final să susțină realizarea unor interese înguste de grup și să pună în pericol interesul public (eventuala suspendare a regimului fără vize cu UE)”, spun experții.

Ei mai atrag atenția și asupra faptului că țara noastră a obținut regim liberalizat de vize cu UE pentru cetățenii săi în condițiile și conform situației la momentul respectiv, astfel, acest drept nu poate fi transformat într-un business pentru cetățenii străini, chiar dacă aceștia au foarte mulți bani.

TV8.md amintește că reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au afirmat în cadrul unei conferințe de presă că amendamentul la Legea Cetățeniei, care prevede oferirea cetățeniei moldovenești „prin investiție”, va transforma Moldova într-un off-shore. Inclusiv CNA a constatat în avizul său negativ că această lege contravine intereselor cetățenilor. Despre riscurile legalizării banilor murdari prin acest proiect controversat a atenționat și Transparency International-Moldova. Pe de altă parte, unul dintre autorii legii, democratul Sergiu Sîrbu, argumentează că mecanismul care prevede vânzarea cetățeniei va conduce la creșterea investițiilor în țara noastră. De aceeași părere este și ministrul Justiției, care invocă experiența altor state.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram