Duce o viață de lux, fiind șomer și fără a deține vreo afacere. Este vorba despre unul dintre fiii purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin. Cum e posibil, va întrebați? Răspuns ne oferă o investigație, realizată de organizația condusă de liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi.

Potrivit acesteia, fiul din prima căsătorie a lui Dmitrii Peskov conduce mașini scumpe, care depășesc chiar și 150 de mii de dolari, are doua apartamente la Moscova, este pasionat de călărit, fără, însă, să-și poată justifica veniturile.

Investigația lui Navalnîi arată ca Nicolai Choles, fiul din prima căsătorie a lui Dmitrii Peskov, deține mai multe mașini de lux și cu care se laudă pe rețelele de socializare. Astfel, dacă îi răsfoiești Instagramul, vezi ca Nicolai conduce un Range Rover de milioane, un Ferrari, un Mercedes, o motocicleta Harley Davidson și o Tesla care valorează în jur de 150 de mii de dolari. S-a aflat însă că la volanul Teslei se afla mai des tatăl său.

„Anume pe el este înregistrată mașina pe care o folosește tatăl său, evitând legislația prin care Peskov este impus să-și declare averile”, susține Alexei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia.

Fiul lui Peskov zboară, mai tot timpul, cu avioane private și este pasionat de călărit. În schimb, refuză să plătească pensia alimentară copilului său, mai arată investigația.

De asemenea, în doar 14 luni, Nicolai Choles a primit 116 amenzi pentru depășirea vitezei. Alexei Navalnîi se întreabă de unde bani pentru aceasta viața de lux. Astfel, a încercat să afle dacă acesta are afaceri în Marea Britanie, acolo unde s-a stabilit la sfârșitul anilor 90. Jurnalistul a găsit doar un act de condamnare a lui Choles la un an de închisoare pentru ca ar fi bătut doi minori, luându-le telefoanele. Tânărul nu deține afaceri nici în Rusia, unde a revenit prin 2012.

„-Nu sunteți angajat acum? Corect înțeleg?
–Da, nu lucrez la momentul de față.”

Anterior, el a lucrat însă câteva luni la postul de televiziune, Russia Today. Mai apoi, s-a angajat în calitate de director creativ la o firmă, specializată în organizarea luptelor martiale, și care este deținută de un om de afaceri care i-a oferit cândva și o vacanță de lux lui Dmitrii Peskov. Atât Nicolai Choles, cât și tatăl sau nu au reacționat la informațiile făcute publice în investigație.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!