/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

/VIDEO/ Zilele Diasporei la Chișinău. Reprezentanții diasporei și autoritățile, la aceeași masă

missing
18 august 2017, ora 16:14

Aida Căpățână a plecat din țară în urmă cu 16 ani. Absolvise stomatologia la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, iar pentru că aici nu a reușit să se dezvolte profesional, a plecat. A fost nevoită să o ia de la zero, deoarece diploma moldovenească nu i-a fost recunoscută. „Acolo m-am înscris la universitatea din Padova și după ani grei de studii și practică la trei spitale din Italia, am luat teza de doctor și teză în igienă orală”, explică Aida.

În cele din urmă a reușit să se angajeze ca stomotolog și profesează până în prezent. Nu exclude, totuși, întoarcerea acasă. „Acasă este locul de baștină, este pământul meu și în fiecare an ne întoarcem acasă cu drag de inimă”, mărturisește tânăra.

Drumul străinătății l-au ales și mulți alți concetățeni. Unii s-au stabilit cu traiul peste hotare. Tânjesc, însă, după tot ce înseamnă „Acasă”. Astăzi, în cadrul zilelor diasporei, s-au adunat să-și spună oful.

Problemele conaționalilor noștri nu se termină aici. Ambasadoarea Republicii Moldova în Italia, Stela Stângaci, a atenționat că, atunci când merg peste hotare, moldovenii trebuie să poată face dovada că au bani la ei. Din păcate, spune ea, sunt și situații mai complicate. „Noi avem mai multe decese peste hotare și apare problema transportului corpului neînsuflețit și cheltuielile sunt foarte ridicate. Există un ajutor însă el este post factum și lumea nu poate înfrunta aceste cheltuieli”, afirmă ambasadoarea.

Prezent la eveniment, ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Lilian Darii, a declarat că va ține cont de doleanțele concetățenilor din diasporă. El a dat asigurări că se lucrează la înlăturarea tuturor obstacolelor. „Este foarte important să avem un dialog interacțiv cu diaspora pentru a contribui la soluționarea acelor probleme, dar și pentru a le permite conaționalilor noștri de a-și păstra cultura, tradițiile, limba”, a declarat Darii.

Cei adunați au discutat și despre problema pensiilor. Potrivit lor, mulți cetățeni moldoveni ezită să se întoarcă acasă, deoarece stagiul de cotizare în străinătate nu se ia în calcul la stabilirea pensiei moldovenești.„Prioritatea guvernului RM este de a încheia acorduri privind asistența socială a migranților cu statele unde avem un număr mare de conaționali”, susține viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Zilele Diasporei se organizează anual, începând cu 2014, în cea de-a treia săptămână a lunii august. Evenimentul este organizat de Guvern, prin intermediul Biroului pentru relațiile cu diaspora.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram