/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Situația la frontieră în cifre. Timp de șapte zile s-au aplicat amenzi de aproximativ 200 de mii de lei

21 august 2017, ora 14:35

În decurs de șapte zile la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 154 de evenimente, cu documentarea a 167 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 63 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– șapte persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 55 de persoane au încălcat regulile de folosire a vinietelor;
– 22 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– cinci tentative de trafic ilicit de bunuri;
– 12 contravenții cu privire la încălcarea regulilor de transport de pasageri și mărfuri;
– trei persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

În decursul săptămânii precedente, 41 de cetăţeni străini, dar și 505 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, șapte cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Uniunea Europeană, iar doi conaționali în Federația Rusă.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 174 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 185 700lei și încasarea amenzilor de 85 150 lei.

Polițiștii de frontieră au avut 16 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 473 313 traversări, dintre care un număr de 285 930 treceri a cetățenilor R. Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 98 686 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în RM – 51 376 traversări.

Totodată, cele mai solicitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 81 272 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 78 330 traversări persoane,
PTF Otaci – 57 554 traversări persoane,
PTF Sculeni – 46 853 traversări persoane,
PTF Tudora – 46 804 traversări persoane.

În scopul sustinerii participantilor la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor. La fel, înainte de a porni la drum să se consulte aplicația ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere pentru toate categoriile de mijloace de transport și, nu în ultimul rând, manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Reamintim că în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reconstrucție a punctului comun de trecere a frontierei „Palanca, din 31 iulie a.c. au fost instituite restricții de circulație pentru mijloacele de transport cu capacitatea de peste 3,5 tone, precum și pentru cele de pasageri cu capacitatea ce depășește 22 de locuri. Astfel, în perioada derulării lucrărilor de reconstrucție, unitățile de transport din categoriile specificate vor fi redirecționate spre punctul de trecere ”Tudora”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram