Fostul președinte, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că nu vede o perspectivă clară și o linie de dezvoltare a Republicii Moldova. Într-un interviu pentru IPN, cu ocazia celor 26 de ani de Independență, fostul președinte a declarat că instituțiile de stat nu au niciun drept să fie numite democratice, ci oligarhice, mafiote. În opinia sa, perioadei de independență, cu excepția guvernării comuniste, îi este caracteristică tendința „din rău în mai rău”.

Vladimir Voronin că instituțiile democratice din țară nu au nici un drept să fie astăzi numite astfel – democratice. „Am vorbit despre noțiunea de „stat acaparat” care caracterizează și aceste instituții. Doar dacă oamenii se vor trezi și vor conștientiza într-o zi, ceva ar mai putea fi schimbat. Sunt soluții, de exemplu, PCRM va marca în octombrie o sută de ani de la Marea Revoluție Socialistă. Noi cunoaștem tot mecanismul cum Lenin a pregătit revoluția și în prezent trebuie de analizat dacă se potrivesc astfel de acțiuni sau trebuie folosite alte mecanisme. Toate aceste răni de pe corpul Moldovei de atâția ani de zile distrug țara și nu-i permit să se dezvolte și nici nu permit oamenilor să aibă o viață mai bună”, susține politicianul.

Cât ține de libertatea presei, care este unul din indicii de bază ai unui stat democratic, Vladimir Voronin a menționat că pe timpul guvernării comuniste s-au deschis și televiziuni și ziare, și niciodată niciun radiodifuzor nu a fost penalizat. Și chiar dacă cineva din echipa sa, îi spunea că nu sunt de acord cu ceea ce s-a scris despre ei sau că nu este adevărat, liderul PCRM spune că îi îndemna să ceară dezmințiri sau chiar să se adreseze în judecată. „Sunt mai mult vorbe și mereu au fost precum că eram răi, pentru că eram comuniști. Care liberate a presei acum? Toată presa este culcată sub oligarhi și cei care au cumpărat Parlamentul și și-au creat președintele-marionetă”, a declarat politicianul. Ex-preşedintele Voronin nu împărtăşeşte percepţia cvasigenerală că şi în perioada guvernării comunistă presa era controlată puternic, iar, cea care nu putea fi controlată, a fost marginalizată sau lichidată, după exemplul fostei Agenţii municipale de presă Info-Prim, succesorul moral al căreia este Agenţia Info-Prim NEO (IPN).

Fostul șef de stat consideră că tendința „din rău în mai rău” este caracteristică nu doar domeniului presei, dar se atestă pe toate dimensiunile. Potrivit lui, în politică aproape toate partidele sunt marionete și la fel e și în domeniul social, și în cel economic. Și totul se trage de la interese. Politicianul susține că, în primul rând, trebuie oprit „dezmățul care are aloc pe parcursul aproape a zece ani și că trebuie organizată adecvat activitatea din toate ramurile și la nivel local, și la nivel central, dar prioritar pentru cetățeni”.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!