/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Flori în memoria eroilor. I-au comemorat pe cei care au luptat pentru Independență

25 august 2017, ora 16:41

La monumentul „Maica Îndurerată” din capitală a venit și veteranul Ion Grigoreac, însoțit de băiatul său. El vine aici în fiecare an, în ajunul Zilei Independenței, pentru a-și comemora camarazii căzuți în luptă. Bărbatul spune că regretă nepăsarea autorităților față de sacrificiul de atunci. „Viața de veteran de război nu e așa cum ne pare nouă… cu paradă, în haine frumoase. Viața de veteran de război e mult mai grea. Avem veterani de război care stau la pat, nu sunt luați în seamă de stat”, explică Grigoreac.

Deși ei, când erau de vârsta tinerilor de astăzi, nu au ezitat nici o clipă atunci când au fost chemați la arme, veteranii cred că puțini tineri din ziua de azi ar proceda la fel.

„Ei cam oleacă sunt indiferenți. Dar așa e tineretul în ziua de astăzi. Cu părere de rău, ei toți, săracii, parcă sunt de la o mamă și de la un tată. Dar dacă o să trebuiască, o să se ridice să apere patria. Numaidecât”;
„Sunt oameni viteji și din generația tânără. Cred că mai puțini. Acum Armata, totuși, e bună, dar mai puțini sunt care se mai duc”.

Totuși, exponenții noii generații spun că sunt pregătiți să apere cu demnitate integritatea și independența țării.

„Dăm dovadă de devotament și suntem gata să facem față oricărei cerințe care va fi pusă”;
„Am depus jurământul militar și este clar scris că suntem gata să ne sacrificăm viața pentru patrie”.

Cu ocazia celei de-a 26-a aniversări de la proclamarea Independenței, veteranii de război au fost decorați pentru sacrificiul lor în timpul conflictului armat din 1992. „Este o zi de naștere a țării noastre, pe care noi suntem obligați să o serbăm împreună nu doar cu veteranii și angajații MAI, ci cu toți cetățenii statului nostru”, a declarat Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

Militarii Gărzii de Onoare, în premieră, au venit la ceremonie îmbrăcați în uniforme noi. „Cei care au creat-o au făcut-o foarte frumos. În practică încă nu am încercat-o. Astăzi este prima ceremonie”, a spus un militar.

Duminică, în Piața Marii Adunări Naționale, vor avea loc mai multe festivități. În acest an, se împlinesc 26 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Declarația de Independență despre care se spune că a ars în Parlament, în timpul protestelor violente din aprilie 2009, a fost votată de Parlament pe 27 august 1991.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram