Factori de decizie din cadrul ProImobil sunt vizați într-un dosar de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari. Procurorii presupun că compania ar fi prejudiciat bugetul de stat cu circa cinci milioane de lei. Victoria Sirghi, angajata agenției imobiliare, a venit cu o reacție la percheziții.

Administrația companiei este predispusă totalmente la o colaborare cu organele de drept pentru a aduce claritate lucrurilor, deoarece noi suntem absolut transparenți în activitatea noastră și nu avem ce ascunde. De aceea, am pus la dispoziție toate materialele, documentele și tehnica de calcul la dispoziția organelor de drept pe care le-au solicitat, ceea ce pot să vă confirme însăși reprezentanții serviciilor de forță”, se menționează în mesajul remis de agenția imobiliară.

Potrivit procurorilor, s-a stabilit că factorii de decizie ai SRL „Pro Imobil Grup”, au organizat şi folosesc o schemă de gestionare a activităţii întreprinderii prin intermediul mai multor persoane, având ca scop activitatea frauduloasă, în scopul prestării serviciilor de comercializare a bunurilor imobile, cu încasarea mijlacelor băneşti în numerar, respectivele operaţiuni nefiind reflectate în evidenţa contabilă a întreprinderii, astfel fiind diminuată baza impozabilă a întreprinderii.

Compania însă neagă că ar activa ilegal pe piața imobiliară din Moldova. „La moment au fost ridicate 4 laptopuri și o mapă cu contracte. Încă odată o să mă repet, că Pro Imobil nu are dubii că în timp cel mai apropiat, organele de drept se vor clarifica cu situația în cauză, datorită faptului că noi activăm absolut legal, cu toate actele bancaro-financiare și juridice corecte. Acest fapt a fost confirmat practic identic cu bănuielile înaintate la percheziția din anul trecut de aceleași organe de drept, apoi a urmat o serie de verificări din partea organelor fiscale, care în rezultatul final au infirmat bănuielile acestora și s-a demonstrat că compania activează absolut legal”, se arată în mesaj.

În același mesaj este menționat că, în spatele acțiunilor din 28 august s-ar afla interese private: „Faptul, că astăzi, la orele 10.00 ne-am pomenit cu mas media la ușa sediului nostru, pe când despre verificările date ar trebui, intuim noi, să nu cunoască nimeni, deoarece ele poartă un caracter de surprindere și operativ, demonstrează că cineva totuși este foarte cointeresat să deruteze activitatea Pro imobil și să ne defăimeze prin orice mijloace imaginea noastră în fața societății civile”, se mai arată în mesaj.