/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Nu pot împărți puterea. Ping-pong în declarații între democrați și socialiști: „Noi suntem stat, nu babe de la piață”

29 august 2017, ora 16:22

„Unul din subiecte ține de decizia Guvernului de a-l declara pe vicepremierul rus, dl Rogozin, ca persoană non grata. Este o provocare. Constituția prevede clar care sunt competențele Guvernului, Parlamentului și ale președintelui RM”, a declarat Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Invocând depășirea atribuțiilor de către președinte, democrații au decis ca toți reprezenții Parlamentului și Guvernului să boicoteze ședința Consiliului Suprem de Securitate. Andrian Candu susține că Igor Dodon și-a băgat nasul „în oala Executivului”, intenționând să discute la întrunire și subiectul legat de vacanța funcției de ministru al Apărării

„Este identificată persoana care merită și care va fi propusă la funcția de ministru al Apărării, dar cine este această persoană vom anunța în timpul ce mai apropiat”, a mai adăugat Candu.

La scurt timp după anunțul democraților, șeful statului a chemat jurnaliștii pentru a-și manifesta indignarea. El a acuzat PDM-ul de lipsă de curaj, menționând că decizia le-a fost dictată de partenerii de peste ocean.

„Noi am vrut să aflăm foarte clar ce stă la bază. Trebuia să ne spună dacă e vorba de declarații în presă sau declarații de ce? Noi suntem stat, nu babe de la piață. Că cineva ne-a numit într-un fel, haideți să ne supărăm și să lichidăm tot ce este între statele noastre de 25 de ani”, a menționat șeful statului.

Deși democrații au condiționat prezența lor la ședințele Consiliului prin discutarea subiectelor ce țin exclusiv de competențele președintelui, Dodon a găsit, între timp, o soluție.

Eu voi fi obligat să modific componența astfel ca să avem cvorum și posibilitatea de a lua decizii fără ei. Lăsați-i să boicoteze”, a adăugat Dodon.

Președintele a anunțat că la ședința CSS urmau să fie discutate și alte subiecte precum: vânzarea armamentului de către fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, sau activitatea serviciilor speciale străine pe teritoriul țării noastre.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram