/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 804: „Cadou” pentru Putin, amenințare atomică și sportiv ucis! Zelenski cere arme livrate rapid

/VIDEO/ Ședință eșuată a CMC. Chișinăul ar putea pierde 3 milioane de euro pentru modernizarea stației de epurare

missing
30 august 2017, ora 16:40

Străzile Alexandru cel Bun, Tighina și 31 August riscă să rămână în ruine. Asta deoarece mâine expiră termenul-limita de aprobare a Acordului adițional încheiat cu BERD și BEI, iar documentul nu a trecut încă prin CMC.

„Ceea ce înseamnă că mâine este ultima zi de lucru a companiei de consultanță „Egis”. Pe data de 15 septembrie, aceasta își încheie activitatea pentru că se închide biroul din Republica Moldova. Formal, asta poate duce la refuzul de a mai fi finanțată tranșa a doua cu următoarele trei străzi”, a declarat Nistor Grozavu.

Din cauza boicotului din CMC, nu va putea fi modernizată nici Stația de epurare din Chișinău. Mai mult, nu va putea fi instalată nici stația de epurare preconizată la Bubuieci. Liberalii critică boicotul aleșilor locali.

„Este un lucru care descalifică un ales local. Când vine vorba să iei decizii importante pentru municipalitate, nici să nu te prezinți”, a menționat consilierul PL, Ion Ceban.

Consilierul „Partidului Nostru”, Ilian Cașu, consideră că proiectele vizând instalarea stației de epurare ar trebui analizate mai întâi de experți. Iar în privința reparației străzilor, acesta susține că strada Vasile Alecsandri a fost reparată necalitativ și ar fi păgubos ca aceluiași antreprenor să-i fie încredințată și reparația altor străzi.

„Dracul se ascunde în detalii. Să-i permiți „Deltei” să mai repare încă câteva străzi în Chișinău e criminal. Un car de bani, mulți bani la calitate extrem de proastă”, susține consilierul PN, Ilian Cașu.

Contactată de TV8, Irina Astahova, ofițer de presă al PSRM, a menționat că exceptând câțiva consilieri PSRM care au lipsit „din motive întemeiate”, ceilalți consilieri socialiști au venit la ședință, dar nu au intrat în sală, deoarece, chiar și cu ei, cvorum nu ar fi fost. Primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu, a anunțat că va încerca să consulte din nou toate fracțiunile din CMC după care va stabili data unei noi ședințe a Consiliului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram