Selecționata de tineret a Moldovei, „UNDER 21”, a înregistrat prima înfrângere din preliminariile Campionatului European. Elevii lui Dănuț Stelian Oprea au fost învinși de Croația cu 3-0. Antrenorul rămâne, însă, optimist în privința evoluției discipolilor săi.

Moldova a început slab partida, încasând gol chiar în minutul 4 prin Cocic, după o greșeală comisă în defensivă. Moldovenii au încercat să egaleze, ratând, însă, mai multe ocazii la poarta adversă. Două rateuri îi revin lui Alexandru Boiciuc.

Croații au reușit să prindă jucătorii noștri pe contraatac și au dublat avantajul în minutul 43. A doua repriză i-a avantajat tot pe croați, ei reușind să marcheze cel de-al treilea gol prin același Brekalo. Selecționata Moldovei s-a chinuit să marcheze golul de onoare, dar zadarnic i-a fost efortul.

„Am ieșit din anumite faze din care practic ne-au făcut șah-mat și le-am făcut cadou niște goluri care au venit în urma unor greșeli personale”, spune antrenorul Dănuț Stelian Oprea.

Antrenorul selecționatei spune că a sesizat, totuși, anumite progrese: „Îmi dă speranță faptul că băieții chiar au încercat să joace. Nu s-au cantonat în jumătatea proprie numai să se bazeze pe apărare. Din contra, am avut și noi momentele noastre bune de joc”.

Următorul meci din cadrul preliminariilor Campionatului European, selecționata Moldovei de tineret îl va disputa pe 4 septembrie contra naționalei Ciprului.

„Mergem la cantonament, ne odihnim și de mâine o luăm de la capăt, fiindcă vreau să mergem în Grecia să luăm puncte”, a mai menționat antrenorul Moldovei.

Pe lângă Croația și Grecia, în grupa 1, din care face parte și Moldova, mai evoluează Belarus, Cehia și San Marino. Moldova are la activ 3 puncte, după victoria în fața naționalei din San Marino, cu 2-0.

publicitate