/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Priorităţile fracţiunilor parlamentare în noua sesiune. Socialiștii vor continua să opteze pentru alegeri anticipate

04 septembrie 2017, ora 10:49

Secretarul fracțiunii Partidului Democrat, Sergiu Sârbu, susține că prioritățile fracțiunii pentru această sesiune reies din prevederile programului de guvernare, ale Agendei de Asociere, dar și din Foia de parcurs semnată de către premier și președintele Parlamentului. Urmează să fie finalizată implementarea reformei Guvernului, dar și să fie dezbătute și votate multe alte legi-cadru. Cât ține de conlucrarea cu colegii din alte fracțiuni, Sergiu Sârbu a declarat că speră că aceasta va fi una eficientă, iar fiecare va lăsa la o parte luptele politice, care nu au nicio valoare pentru oameni.

Prioritatea Partidului Socialiştilor este găsirea soluţiei juridice pentru dizolvarea actualului Parlament, care, potrivit PSRM, nu corespunde voinţei poporului. Socialiștii pledează pentru alegeri anticipate, care să aibă loc cât mai repede. „Mai multe iniţiative ale noastre au fost blocate intenţionat în sesiunile precedente. Acum am pregătit împreună cu Preşedinţia în jur de 60 de iniţiative legislative sociale şi economice, dar nu suntem prea optimişti la capitolul că vor fi promovate şi susţinute de majoritatea parlamentară, de aceea optăm pentru alegeri anticipate”, a declarat deputatul Vlad Batrîncea.

Liberalul Mihai Ghimpu spune că prioritar în noua sesiune ar trebui să fie, pentru toate fracţiunile parlamentare, majorarea pensiilor și a salariilor. Partidul Liberal va insista în continuare pe ideea unirii Republicii Moldova cu România. „Doar în cadrul României poți să ai pensii și salarii mari. Sper ca cetățenii să înțeleagă un lucru: nu are de unde actuala putere și nici viitoarele puteri să rezolve aceste probleme”, a declarat Mihai Ghimpu. Prioritare pentru liberali rămân angajamentele asumate de către Republica Moldova în Acordul de Asociere semnat cu Uniunea Europeană. „Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului trebuie readuse în prim plan”, a declarat Mihai Ghimpu. Cât privește cooperarea cu alte fracțiuni, liderul PL a spus că liberalii susţin „tot ce ţine de îmbunătăţire”. „Fiecare fracţiune îşi are planul de activitate reieşind din programul de guvernare al partidului. Dar dacă coincid nişte lucruri, dacă sunt promovate unele proiecte care ţin de domeniile de interes public, nu este o problemă”, a remarcat Mihai Ghimpu.

„Poziţia fermă a fracțiunii Partidului Comuniştilor este să scape Republica Moldova, cât mai curând posibil, de guvernarea care timp de opt ani a tot capturat ţara”, a remarcat președinta fracțiunii, Inna Şupac. Un prim pas ar fi consolidarea eforturilor formațiunilor care se consideră a fi în opoziţie, pentru a nu permite actualei guvernări să implementeze la următoarele alegeri parlamentare sistemul electoral mixt. La fel, PCRM vrea să vadă rezultatele investigaţiei furtului miliardului. Inna Şupac spune că actuala guvernare intenţionat promovează alte iniţiative, astfel încât să distragă atenţia societăţii de la acest subiect. „Deocamdată nu putem decât să constatăm, cu regret, că atât timp cât această guvernare va fi la putere, Republica Moldova nu se va dezvolta”, a menționat Inna Şupac.

Preşedintele Grupului parlamentar Popular European (PPE), Valeriu Ghileţchi, a spus că un domeniu de interes major pentru deputaţii PPE va fi monitorizarea activității autorităţilor în contextul procesului amplu de reforme. „Sunt o serie de legi care au fost votate doar în prima lectură și urmează să fie dezbătute şi aprobate în lectura a doua, cum este cel privind activitatea băncilor, cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Toate aceste proiecte trebuie îmbunătățite. Aceste legi sunt extrem de importante şi vor fi discuții și dezbateri foarte aprinse pe marginea lor”, anticipează deputatul. Valeriu Ghileţchi aminteşte că tradiţional la sfârşit de an se discută proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru 2018 și proiectului legii bugetului pentru 2018. Deputatul crede că ar trebui schimbate accentele și prioritățile Parlamentului. E nevoie de identificat surse pentru dezvoltarea infrastructurii în toate sferele de activitate. „Vom monitoriza și finalizarea schimbării sistemului electoral, având în vedere că în această toamnă urmează să fie stabilite circumscripțiile electorale. Se așteaptă o toamnă foarte aglomerată și intensă”, a conchis liderul grupului PPE.

Liderul fracțiunii Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu, a declarat că fracțiunea PLDM are mai multe idei de inițiative legislative. Însă, cu părere de rău, toate inițiativele înaintate de către opoziție până acum se prăfuiesc în sertarele parlamentarilor și nu sunt incluse pe ordinea de zi. De aceea, în această sesiune, ca și în sesiunea trecută, fracțiunea va fi acel clopot care va bate alarma cu referire la toate ilegalitățile care se comit în Parlament. Respectiv, vom fi cei care vom sesiza opinia publică, cetățenii Republicii Moldova, despre necesitatea transformării Parlamentului într-un organ legislativ și nu într-o corporație care decide peste noapte ceea ce își dorește”, a mai spus deputatul liberal-democrat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram