Președintele țării a declarat astăzi într-un breafing de presă că acțiunile Guvernului sunt o încălcare a legii, și acesta ar trebui să-și dea demisia. Totodată Dodon a declarat că într-o țară prezidențială premierul, Pavel Filip, ar zbura din funcție.

Declarațiile vin în urma ping-pong-ului între Guvern și Președinție privind plecarea militarilor moldoveni la exerciții militare în Ucraina. „În premieră în R. Moldova Guvernul dă indicații la forțele armate, contrar poziției comandantului suprem. Vă place președintele țării, nu vă place, mă refer la cei de la Guvern, dar este președinte ales de întreg poporul, prin vot direct, care are atribuții foarte clare constituționale”, a menționat Dodon.

Acesta a mai specificat că pe parcursul ultimelor luni în calitate de comandat suprem al Armatei nu a permis participarea militarilor moldoveni la mai multe exerciți. „Atât timp cât nu este conducere la ministerul Apărării, nu vor pleca nici un ostaș la exerciții militare”, a precizat acesta.

Totodată, președintele a amintit că conform Constituției cea mai mare încălcare este uzurparea puterii de stat.

Acesta a mai specificat că Guvernul intenționat a schimbat sintagma de „exerciții militare” cu „stagiere” pentru ai putea trimite în Ucraina. „Și ne jucăm de-a țara-n bunghi? Suntem oameni serioși”, a declarat acesta.

În aceste circumstanțe Dodon a solicitat:

1. În temeiul art. 87 alin. (4) al Constituției, art. 25 și art. 29 al Legii cu privire la apărarea națională: în calitate de comandant suprem al forțelor armate, am semnat un Ordin prin care interzic participarea militarilor Forțelor Armate ale Republicii Moldova la exerciții, operațiuni, studii, misiuni, instruiri, cursuri și oricare alt tip de activitate desfășurate peste hotarele țării, fără acordul prealabil, în acest sens, al comandantului suprem al forțelor armate.
Despre intenția sau necesitatea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, conducerea componentelor Forțelor Armate va înștiința în prealabil, în formă scrisă, comandantul suprem al forțelor armate.
Lunar, dar nu mai tîrziu de data de 15 precedentă lunii de raportare, membrii Comandamentului Suprem al Forțelor Armate, vor prezenta în scris spre coordonare comandantului suprem planul de activități ale Forțelor Armate cu referire la colaborarea militară internațională, indiferent de tipul acesteia.
Ordinul se va aduce la cunoștință imediat întregului efectiv al Forțelor Armate și este obligatoriu spre executare.

2. Solicit în mod categoric demiterea din funcție a viceministrului Apărării, Gheorghe Galbura, care îndeplinește la moment și funcția de ministru, pentru încălcarea ordinului comandantului suprem al forțelor armate.

3. Dispun inițierea unei anchete de serviciu în cadrul Forțelor Armate, cu identificarea persoanelor responsabile de încălcarea ordinului comandantului suprem și aplicarea față de aceștia a sancțiunii de retrogradare în grade militare și retrogradare în funcții.
Totodată, avînd în vedere că unii conducători din cadrul Ministerului Apărării au procedat în mod samavolnic și contrar deciziei comandantului suprem al forțelor armate, calific acest fapt ca o abatere disciplinară gravă și de încălcare a jurămîntului militar depus.