Necunoscuta ce apare în imagini este căutată de ofițerii de investigații ai sectorului Centru din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, fiind suspectată de escrocherie.

Potrivit informaţiilor documentate şi înregistrate de către organul de urmărire penală, aceasta ar fi însușit prin înşelăciune şi abuz de încredere bani în sumă de 10 000 lei şi un telefon mobil în valoare de 7 320 lei, de la o femeie în vârstă de 33 ani, originară din raionul Hânceşti.

Potrivit declaraţiilor victimei, anterior ea ar fi făcut cunoştinţă şi ar fi comunicat cu un tânăr pe reţelele de socializare, care ar fi rugat-o să-l ajute cu bani, pentru a perfecta actele de deplasare după hotarele ţării. Respectiv victima s-a oferit să-l ajute cu bani, luând un credit de împrumut în acest scop. Ulterior, victima s-a întâlnit cu necunoscuta din imagini, prezentându-se ruda tânărului, căreia i-a oferit suma de 10 000 lei şi un telefon mobil pentru legătură, întrucât individul i-ar fi spus că nu are posibilitate să se întâlnească personal cu ea.

În acest context a fost iniţiată o cauză o penală pentru escrocherie, iar cetăţenii sunt rugaţi să informeze Poliţia Capitalei, în cazul în care au recunoscut femeia îmbrăcată în rochie de culoare roşie. Informaţiile pot fi comunicate la numerele de contact: 0 69619999 / 069150993. Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.

Conform legislației penale în vigoare, persoana pasibilă de comiterea infracțiunii de escrocherie riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 17 000 lei la 27 000 lei sau închisoare de la 2 la 6 ani