Igor Dodon a reacționat la sesizarea Guvernului la Curtea Constituțională (CC) în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către Prim-ministru și Parlamentul ţării în cazul în care Președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru, în cazul dat ministrul apărării. Șeful statului a scris pe facebook că dacă CC va jongla iarăși cu legea în favoarea Coaliției de la guvernare, ea se va autodiscredita definitiv.

Dodon a precizat că a transmis o scrisoare oficială Guvernului prin care a refuzat candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării. „Cum am promis, nu am acceptat-o nici la a doua tentativă, sub nicio condiție”, a subliniat Dodon.

„Înțeleg că Guvernul Filip inventează acum proceduri pentru a implica din nou Curtea Constituțională în combinațiile sale politice. Dar atrag atenția că CC nu poate desena încontinuu scenarii comode guvernării”, a mai precizat șeful statului. Totodată, a explicat că dacă actuala Curte Constituțională va încerca să excludă Președinția din procesul numirii miniștrilor și va jongla iarăși cu legea în favoarea Coaliției de la guvernare, ea se va autodiscredita definitiv.

„Eu, ca șef de stat, nu pot accepta o candidatură incompetentă și politizată în fruntea Armatei Naționale. Orice încercare de a o învesti fără decret prezidențial va fi în afara cadrului legal. Un asemenea „ministru” va fi nelegitim. Nu îl va recunoaște nici președinția, nici Armata, nici cetățenii. Onoarea de generali nu le va permite militarilor să fie conduși de un ministru parvenit, impus pe căi neconstituționale”, a subliniat Dodon în postarea sa pe facebook.