Un nou incident, în care un pasager este dat jos cu forţa din avion, a provocat indignare în Statele Unite. O tânără, care deşi anuţase reprezentanţii companiei că suferă de alergie în formă gravă la blana de câine, a fost dată jos cu forţa din avionul în care se îmbarcase când a reclamat că viaţa sa este în pericol, deoarece la bordul aeronavei se aflau doi patrupezi care călătoreau alături de stăpânii lor, relatează Mediafax.

Incidentul s-a petrecut într-un avion al companiei Southwest Airlines care opera o cursă pe ruta Baltimore-Los Angeles.

Însoţitorii de zbor i-au cerut femeii un document medical care să demonstreze că alergia pe care o reclama este una reală, dar când aceasta le-a explicat că nu are au chemat forţele de ordine să o evacueze, la ordinul căpitanului.

Imaginile filmate de ceilalţi pasageri arată cum tânăra este trasă de pe locul său şi târâtă pe culoar de doi ofiţei de poliţie, deşi ea le striga: „nu mă atinge”, „ce faceţi?”, „tatăl meu are o intervenţie chirurgicală, ce faceţi?”.