Un proiect de lege care vine să modifice interacțiunea dintre mediul de afaceri și organele de forță a fost elaborat și supus dezbaterilor publice de Ministerul Justiției. Declarația a fost făcută de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul breafingului săptămânal al Partidului Democrat.

„Este un proiect care vine să schimbe interacțiunea dintre agentul economic și organele de forță, ne referim la organele poliție și la CNA atunci când este vorba de fapte care nu sunt săvârșite cu violență sau de un grup criminal calificat, afirmă Vladimir Cebotari.

Potrivit lui, proiectul de lege va fi mai permisiv față de agenți economici, iar în acest sens s-au propus mai multe schimbări la Codul penal, Codul de procedură penală, Codul contravenţional şi la o serie de acte legislative în domeniu. Astfel, noile prevederi interzic ridicarea actelor, suporturilor de informații, ci copierea acestor, pentru a nu face imposibilă continuarea activității agenților economici.

Totodată, se retrage dreptul de a constata săvârșirea unei infracțiuni de la organele de poliție și CNA, acestea vor ține exclusiv de Inspectoratul Fiscal, inspecții și agenții care au această funcție.

„Vrem să transferăm competența de constatare a indicilor constitutivi ai infracțiunilor de la MAI și CNA către instituțiile investite cu dreptul de control într-un anumit domeniu și trecerea urmăririi penale a acestor fapte către Procuratură. Suplimentar, venim cu o rescriere a procedurii contravenționale – să fie una simplă, debirocratizată, rapidă și cu o intervenție rapidă din partea statului, respectând dreptul la contestare în instanța de judecată”, a specificat ministrul Justiției.

O altă prevedere constă în excluderea aplicării măsurilor privative de libertate pentru unele infracțiuni. Antreprenorilor le va fi stabilit un mecanism de înlăturare benevolă a neconformităților, odată realizată fiind exclus caracterul penal al faptei.

Va fi revăzut locul și rolul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), astfel încât acesta să se concentreze pe acțiuni ce constituie amenințare pentru independenţa, suveranitatea, unitatea, integritatea teritorială, ordinea constituţională, dezvoltarea democratică, securitatea internă, a statului, societății și cetățenilor, statalitatea Moldovei, vitalitatea și funcționarea stabilă a celor mai importante ramuri ale economiei naționale.