Deputatul democrat și membrul comisiei juridică, numiri şi imunități, Sergiu Sîrbu, și-a făcut publică poziția față de cazul bruierii transmisiunilor TV8 care au avut loc în seara zilei de joi, 2 noiembrie, în timpul emisiunii „Politica cu Natalia Morari”.

„Poza mi-a fost bruiată de Starnet și Natalia Morari”, a scris acesta în dreptul pozei sale. Precizăm că nu doar deputatul Sergiu Sîrbu și-a „bruiat” poza pe Facebook. Același lucru l-au făcut mai mulți membri și activiști democrați.

„Îmi pare că asemenea glume vorbesc de la sine și denotă faptul că pentru Sergiu Sîrbu subiectul unei pieți media monopolizate, în care resursele administrative pot fi ușor folosite împotriva presei incomode, este un subiect de gluma. Putem doar să ne bucurăm pentru el. Mai mult n-am ce comenta”, a menționat Natalia Morari pentru redacția tv8.

Reamintim că, în ediția din 2 noiembrie a emisiunii Politica, emisia TV8 ar fi fost bruiată în diferite localități precum Chișinău, Ungheni, Bălți, Florești, Edineț, Briceni, Ocnița, Comrat, Strășeni, Criuleni, Vadul lui Vodă.

Problemele tehnice au apărut în timp ce invitații din platou discutau despre declarațiile făcute de killerul Vitalie Proca, și declarațiile acestuia precum că Vlad Plahotniuc ar fi comandat asasinarea bancherului rus Gherman Gorbunțov. În majoritatea cazurilor, semnalul a fost bruiat la telespectatorii care sunt deserviți de operatorul de stat Moldtelecom.

Potrivit unui comunicat emis de Moldtelecom, ar fi vorba de niște ”distorsiuni de imagine declanșate de echipamentele tehnice aflate în sediul televiziunii.” Afirmație însă este dezmințită de echipa tehnică a postului nostru de televiziune care nu pot să influențeze funcționarea dispozitivului Moldetelcom instalat în studiou.

Vedeți mai jos mai multe imagini trimise de telespectatori: