După ce numeroase fotografii, mesaje și imagini video a ajuns în spațiul public, Dorin Chirtoacă susține că această scurgere de informații nu va înceta în timpul apropiat.

„Având în vedere că este ultima săptămână înainte de referendum eu mă aștept că în urma acestei decizii, să aibă loc mai departe tentative de batjocorire și umilire publică, cum a fost și în cazul lui Vlad Filat cu imagini în pielea goală. Nu văd altceva bun să se întâmple decât creșterea bătăii de joc și a presiunilor din partea celor care sunt proeuropeni”, a declarat Chirtoacă.

Primarul suspendat susține că nu știe cine se face vinovat de apariția în public a imaginilor și că nici nu le-a privit pe toate: „Nu cred că cineva ar trebuie să se uite. Este vorba de chestiuni personale nu doar ale mele, dar și ale altor oameni, o parte pe care nici nu îi cunosc. În cazul în care e vorba și de interceptări ale mesajelor, aici este vorba de o complicitate a autorităților statului, despre violarea dreptului la viață privată și aici înseamnă că instațele de judecată, organele de urmărire penală și ceilalți, organizează concertat pentru a-și bate joc în asemenea mod”.

Dorin Chirtoacă a mai menționat că acest subiect trebuie încheiat și că nu va mai oferi declarații la această temă.

Menționăm că, în ultimele zile în presă au apărut mai multe fotografii, imagini video, iar mai nou și mesaje din viața primarului suspendat.