Silvia Radu a menționat astăzi că nu va participa la referendumul din 19 noiembrie privind demiterea lui Dorin Chirtoacă, iar în cazul în care edilul suspendat se va întoarce la Primărie, este gată să plece și să se implice în alte proiecte.

„M-am gândit mult dacă să merg sau să nu merg la acest referendum și cred că nu voi merge”, a menționat primarul interimar.

În cazul în care Dorin Chirtoacă se va întoarce la Primărie, Silvia Radu a declarat că este gata să plece: „Eu plec acasă pentru că am suficiente proiecte interesante din punct de vedere a businessului care mă așteaptă”.

Silvia Radu a fost numită în funcția de primar interimar printr-o dispoziție a viceprimarului Nistor Grozavu, după ce aleșii locali din CMC i-au respins candidatura de două ori.

Referendumul de demitere a primarului ne va costa nouă milioane de lei și va avea loc pe 19 noiembrie. Anterior, mai multe partide de dreapta și-au îndemnat susținătorii să boicoteze plebiscitul inițiat de socialiști.