Purtătorul de cuvânt al PDM susține că membrii partidului nu au o poziție fixă în ceea ce privește introducerea sintagmei de „limbă română” în Constituție, pentru că unele persoane sunt adepte ale sintagmei limbii moldovenști, alții a limbii române, iar unii încă nu au decis cărei tabere să i se alăture.

„În discursul său, Vlad Plahotniuc s-a expus că pentru dumnealui este limba română. Indiferent cum se numește, limba trebuie vorbită și scrisă corect. În eventualele situații când vor avea loc dezbateri în Parlament, nu există o directivă din partea PD, fiecare deputat își va expune poziția, nu vrem să politizăm acest subiect”, a declarat Vitalie Gamurari.

Menționăm că, Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv proiectului de amendare a Constituției, care prevede schimbarea denumirii limbii oficiale – din „moldovenească”, în română. Socialiștii și președintele Igor Dodon, care își construiesc strategiile electorale pe pilonii moldovenismului, au condamnat avizul magistraților Curții.