/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Un prim pas pentru limba română în Constituție. Inițiativa PLDM a primit avizul pozitiv al unei comisii de profil

missing
15 noiembrie 2017, ora 12:32

Printre cei care au susținut inițiativa se numără și Dumitru Diacov, președintele de onoare al PDM, care a declarat în fața colegilor din comisie că în 1994 când s-a votat Constituția de la microfon a anunțat că în R. Moldova se vorbește limba română.

Au votat „pentru” cinci membri ai Comisiei: ria Ciobanu (PLDM), Lilian Carp (PL), Vladimir Hotineanu, Dumitru Diacov și Nicolae Juravschi, toți de la PDM. Împotrivă s-au pronunțat deputații Nicolae Dudoglu de la PDM și socialiștii Marina Radvan și Vlad Bătrâncea. De la vot s-a abținut deputata Elena Gudumac de la PDM

Vitalie Gamurari, ofițerul de presă al PDM a declarat pentru TV8 că partidul democrat nu are o poziție unică, menționând că Vad Plahotniuc vorbește româna, Acesta a precizat că deputații sunt liberi să voteze așa cum vor.

Menționăm că pentru a ajunge în Parlament, inițiativa PLDM trebuie să primească avizul de la Comisia juridică, numiri şi imunităţi, de la Guvern și alte opt comisii.

Amintim că pe 31 octombrie 2017 Curtea Constituțională a avizat pozitiv proiectul, explicând că este unul „tehnic” și vine să implementeze hotărârea Curții din 5 decembrie 2013, prin care s-a stabilit că Declarația de Independență, care statuează că denumirea limbii este româna, prevalează asupra textului Constituției.

Pentru ca articolul 13 din Constituție să fie modificat, este nevoie ca 67 de deputați să susțină inițiativa în Parlament.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram