Recent, părinţii unui minor de 10 ani au solicitaţi intervenţia Poliţiei Capitalei, după ce copilul acestora ar fi devenit victima a doi hoţi de buzunare.

Incidentul ar fi avut loc pe o stradă din sectorul Buiucani al Capitalei. În cadrul investigaţiilor demarate de către angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi potrivit declaraţiilor minorului, indivizii i-ar fi sustras telefonul mobil din buzunar în timp ce ar fi iniţiat o discuţie cu acesta.

Astfel, după ce au sustras telefonul mobil în valoare de 4.000 lei, făptaşii au fugit într-o direcţie necunoscută.

Ulterior, poliţiştii au depistat camere de supraveghere care au surprins suspecţii fugind, fiind recunoscuţi de către minor. Aceştia au fost localizaţi şi încătuşaţi, fiind escortaţi la Inspectorat pentru audieri, unde şi-ar fi recunoscut vinovăţia.

Potrivit lor, telefonul mobil al victimei ar fi fost vândut în lombard, de unde a fost ridicat de către poliţişti şi returnat victimei.

În acest sens, Poliţia Capitalei avertizează administraţiile caselor de amanet, să evite procurarea bunurilor de preţ fără acte de provenienţă sau de la persoane dubioase. Iar părinţii sunt rugaţi să-şi instruiască copiii în vederea evitării situaţiilor de risc, precum şi implicarea acestora în discuţii cu persoane necunoscute.

Actualmente bănuiţii cu vârstele de 19 ani şi respectiv 37 ani, originari din raionul Edineţ, sunt cercetaţi penal pentru pungăşie şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.