Forțele de ordine au reţinut un individ în vârstă de 19 ani, domiciliat în Capitală, fiind bănuit că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 15 ani. Despre caz, poliţiştii au fost alertaţi de către părinţii minorei, cărora le-ar fi povestit toate circumstanţele. În acest context a fost sesizat conform competenţei Oficiul Procuraturii din sectorul Botanica, fiind iniţiate acţiuni procedurale pentru documentarea acestui caz.

Respectiv, forţele de ordine au constatat că, minora de 15 ani s-ar fi cunoscut cu bănuitul într-un cerc de prieteni, unde s-ar fi consumat băuturi alcoolice. Potrivit declaraţiilor făcute de către minoră, individul ar fi întreţinut raport sexual contrar voinţei ei. În acest sens fiind iniţiată o experiză medico-legală, pentru constatarea tuturor circumstanţelor.

Poliţia Capitalei solicită părinţilor, să acorde atenţie deosebită copiilor şi să le monitorizeze activităţile permanent sau plimbările în oraş cu prietenii.

La solicitarea procurorului pe caz, învinuitul a fost arestat pe un termen de 30 de zile şi este cercetat penal pentru viol. El riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 12 ani.